Despre carte: 2008 / „Romeo și Julieta” (1575) de William Shakespeare oferă un model vizual al conceptul de iubire al New Age și ilustrează conflictul asociat dintre dorința individuală, intima, de dragoste și practicile politice și sociale care invadează sfera personală. În același timp, drama lui Shakespeare conține o soluție la această problemă cultural-antropologică: sinuciderea tragică a îndrăgostiților afirmă iubirea ca o experiență internă, intima, absolută, care rezistă oricăror incursiuni politico-ideologice, sociale sau familiale din exterior. Doi oameni care se iubesc reușesc, în ciuda tuturor obstacolelor sociale și politice, să afirme valoarea absolută a iubirii. Sfârșitul dramei, când clanurile de familie în război fac în sfârșit pace, pare atât plin de speranță, cât și utopic, întrucât nicio reglementare politico-ideologică nu poate concura cu viclenia îndrăgostiților. Deci, pentru a continua tradiția legăturilor politice și sociale, este necesar ca comunitatea politică să se abțină de la a se amesteca în viața privată a membrilor săi. Dacă proiectăm conceptul lui Niklas Luhmann pe drama shakespeariană, atunci putem vorbi despre procesul de formare a iubirii ca mediu generalizat simbolic în societatea modernă. Roland Barthes descrie această situație ca un proces de stabilire a unui „limbaj al iubirii” special, care este absolut și autonom în raport cu cerințele comunității politice..